Realitate


Si te trezesti de cateva zile cu o imbalosare de cuvinte greoaie si de idei frante, ca un paralitic caruia i se boteste pijamaua umeda sub el si caruia omoplatii ii devin treptat platose ruginite infipte in carne. Si acea sensibilitate crescuta absurd la orice stimul. Culori care capata insusiri noi, asociate unor excrescente puturoase sau unui aer prafos, otravitor, care te-mpresoara din toate partile, creindu-ti spontan o stare de cumplita greata, sau anumite ritmuri inofensive in alte zile, si care astazi te scot din minti, iar gestul facut de o femeie in autobuz, o cruce rapida la trecerea pe langa catedrala mare, tu il simti vast, ametitor, mai intai scrijelindu-ti pielea, apoi zgariind peretele inimii, rascolind cu rabdare si lipsa de decenta prin toata infloritura de viscere, si te-ntrebi ce cauta mana asta de mort scormonind in trupul meu nu pe de-a-ntregul putred, si apoi iti spui, iar respira, linisteste-te, nimic din toate astea nu este adevarat, si tot ce vrei este sa te-ntorci pe partea cealalta, unde e mai multa lumina si foarte multa tacere, unde ceilalti exista si traiesc in afara ta, impacati, nu in tine, aplecati pana la pamantul tare si zgrunturos al fiintei.